marți, 13 iunie 2017

ȘTIRI CULTURALE NEPRELUATE DE MAS - MEDIA BUZOIANĂ





Ca buzoian cu vechime în orașul de reședință a județului Buzău, urmăresc destul de atent actualitățile culturale, bucurându-mă de fiecare dată de reușite, de inițiative, de premii obținute la nivel național sau chiar internațional. Și-n județul nostru, ca dealtfel în întreaga țară sunt oameni dornici fie de-a creia, fie de-a stimula ori de-a promova  unele reușite.
Revenind la Buzăul nostru, putem cita câteva din  știrile care nu știu din ce motive mas-media buzoiană nu a dorit să le cuprindă:
* Un reper-moral al României regale al anului 1902 (fala Mănăstirii Cernica), buzoian la origine și, cândva cu slujbe în Buzău, a fost adus acasă pe un Monument din comuna Viperești, satul Ursoaia. Anul acesta, în 10 mai 2017, am trecut de ediția a IV a.
* Pe harta Ligii Scriitorilor se află și Buzăul.
Privitor la acest punct, se poate menționa și mulțumi ziarului ,,OPINIA buzoiană,, care, grație scriitorului Marin Ifrim și a scriitorului Mihai Sălcuțan, au prezentat aceste știri culturale la sfârșit de an 2016.
* Palatul copiilor din Buzău, a obținut Marele premiu pentru: ,,Lecția de cor și zbor pentru Puiul de cocor,,, regizor Adrian Constntin, la ,,Concursul Național de Teatru pentru Elevi, George Constantin,,  București. Premiul pentru ,,Cel mai bun rol masculin,, a revenit tot unui elev buzoian Mario Negoiță. S-a întâmplat în 3-4 iunie 2017/
* Pe harta ,,Clubului trabantiștilor,, a ajuns și Buzăul.
Expoziția din 10 iunie 2017, de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu Buzău, spun martorii Evenimentului, a fost o reușită. Organizatorul Cristian Negoiță, a suportat costurile acestei întruniri care s-a încheiat pe 11 iunie 2017 la Sărata Monteoru.
* La Iași,
Din nou, Palatul copiilor din Buzău, în perioada 9 - 12 iunie, a fost premiat cu premiul I, la ,, Teatrul de păpuși,,
Acestea-s doar o parte din știrile culturale care, promovate, puteau provoca mult mai mulți oameni preocupați de frumos.