miercuri, 20 februarie 2013

Primul gazetar buzoian care a scris - Primul dicţionar de sinonime

Prin secolul al XIX-lea, s-a produs, cum ar spune oamenii adevăraţi dornici de lucruri înspre civilizaţie, un mare fapt de cultură. Mai concret, un săptămânal, fără nici un fel de legătură cu politica.
Odată apărut, s-a comportat ca un fel de tribună împotriva abuzurilor. Săptămânalul a fost înfiinţat de Costache Canela şi cuprindea patru pagini. Formatul acesta, denumit formatul ,,Familiei'' a dăinuit  vreme de 12 ani. Oprindu-i-se tipărirea la 1 ianuarie 1886. Iniţiatorul acestuia C.Camela, precizând într-unul din numere ,,A însemnat o luptă precum Hercule, înspre a încuraja bărbăţiei binefăcători şi virtuoşi''.
Deşi contestat de unii, calităţile sale atât intelectuale dar şi morale,,i-au adus o mare preţuire'', dacă ne gândim că - Dicţionarul său de sinonime a fost primul de acest fel din România de atunci a lui Carol I . Iar în anul 1874, Dicţionarul său figura pe lista manualelor recomandate de marea librărie din Bucureşti, numită - Librăria G. Ioanid, elevilor din clasele gimnaziale.
Pentru pasionaţii de colecţii şi de istorie, Costache Canela s-a căsătorit în anul 1857 cu Elena, fiica lui Iordache Duşescu. A locuit pe  strada Elisabeta Doamna la numărul 7, stradă numită mai târziu, odată cu înfiinţarea CFR şi, Bulevardul Gării.
A fost înmormântat în curtea bisericii Banu.
Unii istorici afirmă că, Monumentul de la mormântul său din piatră cioplită,  nu avea inscripţie şi încă mai dăinuia acum vre-o 40 de ani...Cu bunăvoinţa unor prelaţi ori a unor slujitori de aici, sper să aflu şi alte amintiri despre cel care a fost şi-a reprezentat o emblemă a acestui oraş Buzău, reşedinţă a judeţului de interferenţă.

miercuri, 13 februarie 2013

Al patrulea oraş din România unde C.Brâncuşi a sculptat

La o întâlnire cu ceva zile-n urmă, câţiva cunoscuţi îmi spuneau cu nonşalanţă că urmăresc blogurile mele, nu-i înţeleg de ce nu mă conving, lăsându-mi câteva însemne! Şi mă sfătuiesc să continui, desigur, era şi-n intenţia mea, mai ales că multe din sursele de inspiraţii, în afară de viteza gândurilor, se găsesc şi-n bibliotecă, prietena mea din sufragerie!
Cum probabil, majoritatea buzoienilor au aflat că, alături de Tîrgu-Jiu; Bucureşti şi Craiova, un alt oraş care, datorită ,,Ansamblului - monumental'', format din statuia ,,Rugăciune'' şi bustul lui Petre Stănescu, un fost avocat decedat în anul 1905, Buzăul fiind al patrulea oraş care s-a putut bucura de arta Marelui Constantin Brâncuşi.
Cum a ajuns Brâncuşi la Buzău în efectuarea ,,Ansamblului-monumental'' de aici? Se datorează soţiei Eliza Seceleanu, a fostului avocat Stănescu, care a comandat ,,Monumentul-funerar'', ce-a fost înălţat în ,,Cimitirul Dumbrava'', între anii 1914 - 1916. Istoria ne spune că statuia ,,Rugăciune'', a fost achiziţionată de - Muzeul de Artă Bucureşti, fiind înlocuită de-o altă lucrare dintr-o piatră artificială.
După cum se subliniază şi-ntr-un supliment din 1970 din ,,Viaţa Buzăului'' - Statuia ,,Rugăciune'', spun specialiştii, ilustrează, ,,Concentrarea asupra principalelor linii ale corpului şi stilizarea lui după o logică ce ţine de necesitatea expresiei - alungirea sau micşorarea formelor, dilatarea ori compromiterea lor, servind sintezei, capabile să nască emoţia''.
Privitor la portretul avocatului Petre Stănescu ,,Forma ovală a corpului, alungirea exagerată a gâtului, înclinarea în faţă şi felul în care suprafaţa primeşte şi reflectă lumina...Atent la modelarea ochilor, a nasului, a mustăţilor şi mai puţin a bărbiei'' Constantin Brâncuşi, a asigurat ,,expresivitatea fizionomiei, eliminând neesenţialul şi apropiindu-se de obstractizare'', precum o artă...folclorică!
Ce se mai ştie astăzi de copia ,,Rugăciunii''?
Este foarte greu de vorbit! Că, de multe ori oameni cu minţi rudimentare ori bolnave au luat-o... prădat-o...Nu deţin informaţii dacă distrugătorii au fost prinşi, pedepsiţi, iar astăzi copia sau copiile pot fi în siguranţă. Trăind cu bucuria că Marele C.Brâncuşi, datorită buzoencei Eliza Seceleanu, a lăsat ceva din Arta sa şi la Buzău.

marți, 5 februarie 2013

Din legenda ciobanului Bucur

Când am  ajuns la concluzia că retorica a rămas surdă, mută şi oarbă, n-am luat-o... înapoi! Am hotărât să mă ocup de bucurii autocreate, dând glas propiilor cărţi ce mă aşteaptă-n rafturile din sufragerie dar, şi răsfoind o mulţime de ziare din - Orânduirea fără libertate.
Astăzi, într-o zi de iarnă cu soare, după câteva ore de îndeplinire a unei misiuni, am trecut iarăşi la îndeletnicirea de-a mai răsfoi câte ceva, oprindu-mă la anumite ipostaze ale istoriei noastre, accentuând încă odată că, nu am idei de turmă să mă opresc doar la ceea ce a fost şi este negativ. Nu mi-a plăcut şi nu-mi place să mă împovărez cu stări ... deşarte! Şi-am să mă opresc la TRADIŢII, luând drept sursă o publicaţie din 1 martie 1974, intitulată ,,Viaţa Buzăului'', vorbind de povestea ciobanului Bucur.
Legenda aceasta păstrată de bisoceni, (ex. Gh.Bonţea din Pleşi) din moşi-strămoşi, precum piatra semeaţă, împrejmuită de altele mai mici, numită ,,Masa lui Bucur'', pe unde se mai oprea şi mânătorul de oi Bucur. Odată, admonestat de ciobani, că n-a putut aduna lemne suficiente, s-a rugat înspre a primi o putere uriaşă...Şi-n drumul său, întâlneşte ,, trei zâne dormind, două la umbră şi una la soare. Bucur a luat crengi de brad şi-a adăpostit-o pe ultima. Când aceasta s-a trezit şi- a vrut să-l răsplătească, Bucur i-a cerut putere''.
Legenda spune că prima zână ,,i-a dat putere cât ai clătina un brad din rădăcină''. A doua zână ,,cât a-l zmulge''. Şi a trei a ,, cât a-l ridica pe umeri''.
Dobândind această putere, nu s-a răzbunat pe ciobani dar aceştia, s-au speriat de puterea sa iar el, ,,i-a părăsit''.
Aşa cum afirma moş Bonţea acum 39 de ani, Bucur ajunge haiduc de codru (averile sale rămânând ,,ascunse sub piatra imensă, numită - Masa lui Bucur, păzite de un balaur de aur pe arcuri'')
De aici, din Bisoca, jud. Buzău, Bucur a plecat înspre Dâmboviţa, întemeind un oraş ce-i poartă numele - Bucureşti.
...cum  Râmnicul pleacă la vale, spune gazetarul I.Duţu, precum un fir cristalin de apă dulce,,dintr-un găvan, unde clocoteşte rece ca gheaţa, aşa cum el creşte şi ajunge să-şi săreze undele pe drum, tot astfel mânătorul de oi, Bucur, pleacă de la Bisoca la vale'', ajungând om cu stare/ în locuri pârjolite de tătari/întemeindu-şi cetatea.

vineri, 1 februarie 2013

Omul scriitorul şi colecţionarul (dkn)

Am primit drept zestre! un text de la poetul Trandafir Sâmpetru şi, pentru apreciere, doresc să-l păstrez aici.
,,Este un veritabil strop de rouă şi de artă. Avem de-a face cu un inovator, un inovator de talent. El, în zori luminează visele suprapuse ale castanelor şi plecăciunea albă a salcâmilor. În amiezi se învăpăiază de stele roşii ale trandafirilor. Cu geanta pe umăr, cutreeră Buzăul, un oraş vast ca iubirea. Îl găsim în fiecare zi pe lucrările lui unde pluteşte flota verde a fertilităţii scrierilor sale. La miezul nopţii vibrează cu privighetoarea în palma lunii.
El umblă prin literatura română cu răcoarea care coboară din vârful munţilor, cu trupul lui de sticlă, cu trupul ei neted cu părul  ei de cleştar răsfirat de speranţe, poposea la Cernăteşti ori Ruşavăţ, în faţa vitrinelor cu modeste fotografi ale eroilor. Se oprea lângă monument şi la poale de codru, respira adânc.
Dincolo de fereastra spartă a glasului, putem deosebi chipul întreg al prieteniei.
Ne putem plimba împreună, fără să ne temem de sunetul paşilor noştrii...putem să ne încredinţăm căldurii mâinilor noastre care împiedică să se aşeze între noi chiar şi precara stavilă a unei frunze de vânt...
(Din volumul aflat în curs de apariţie - Scriitorul buzoian dumitru k negoiţă, văzut prin perdele de lacrimi, de Trandafir Sâmpetru)''.