vineri, 25 ianuarie 2013

Mărturii privind valoarea unei opere literare

Nu ştiu ce simt cei care aud, văd şi citesc despre mărturi, despre cărţi, despre biblioteci cum că - O carte citită înseamnă o bucurie. O bibliotecă plină de cărţi degajă o energie iar un cumul înseamnă o...lumină!
O experienţă în sensul ca fiecare să-şi amenajeze o propie bibliotecă  poate sta la  îndemâna orcui. Ca unul care a gustat şi continuă să guste din această experienţă încărcată cu toate ingredientele ( lumină, bucurie...energie) în special când alegi varianta lecturilor cu mesaje pozitive, pentru mine-i fantastic!
Într-una din zile pe când răsfoiam cărţi care să vorbească despre PRIETENIE , după ,,Cartea cu prieteni'' a lui Fănuş Neagu, am trecut la ,,Amintiri de la Viaţa Românească'' de Mihail Sevastos, despre care G. Ibrăileanu, într-un cerc de amici, a spus:
- Ştiţi care-i marea trăsătură de caracter a lui Sevastos? Prietenia.
Bifând capitolul prietenia, se cuvine să amintim câţiva prieteni ai lui G.Ibrăileanu, după elevul său M.Sevastos, Gala Galaction, Constanţa Marino - Moscu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, G.Călinescu...Demostene Botez.
Garabet Ibrăileanu, criticul şi scriitorul ,,omul zidit într-o bibliotecă'', spunea că de 20 de ani căuta scriitori talentaţi, precum femeile, de la ţară, găinile de ou. Vorbind despre valoarea literară, G.Ibrăileanu, admira operele ce conţineau idei care lui nu i-au fi trecut prin minte şi nu le-ar fi putut face niciodată!

vineri, 18 ianuarie 2013

N-am gustat părerea unui afacerist despre...poeţi!

Medalie achiziţionată cu zeci de ani: Bărbăţie şi credinţă.
...şi-n timp ce stăteam să-l ascult pe Bogătaş, enumerându-mi, numărul vilelor, al maşinilor...al terenurilor şi-a banilor! Cu un  zâmbet într-un colţ de gură, deodată strigă: 
- Uite un poet! Acela-i un poet!
- Da! Ştiu,  dar nu am înţeles râsul tău viclean, îi răspund nestăpânit, aproape revoltat.
Ştiind că distinsul poet avea de toate, doar bani şi ce avea bogătaşul îi lipseau.
De atunci, nemaidorind să fim doar noi cu noi iar unii sau alţii care se cred bogaţi să râdă cât îi ţin concasoarele de naivitatea noastră, am purces la - Bucurii autocreeate...
Şi-ntr-o zi, în  târgul de vechituri din oraşul meu Buzău, un om fudul peste măsură care afirma că-i bogat, bogat, văzându-mi medalia : ,,Bărbăţie şi credinţă'' şi un El şi Ea, doi aristrocraţi, ia căzut faţa şi-mi zice: 
                               - Hai! Ia banii şi dă-mi-le!

Un El şi Ea: doi aristrocraţi.
- Nu! Nu pot domnule!
- Cuum?
- Exact aşa. Aşa cum aţi auzit. Nu le am de vânzare.
- Hai! Hai, zice Bogătaşul cu tonul ridicat, ia banii că nu există motive pentru tine.
- Există domnule, există. Vedeţi lumea aceasta numeroasă! Ce am eu, nu are ea. Iar cu banii ce i-aş primi de la dumneata, aş deveni ca toţi ceilalţi.

marți, 15 ianuarie 2013

Gânduri de ... gerar 15!

Astăzi 2013
aici
o zi ce ne zâmbeşte
 gândul zboară  la marele Eminescu
luceafărul ce-a strălucit mereu
şi străluceşte
învăţându-ne ce-i copilăria
cum să ne iubim ţara
istoria
muzica
poezia
trăind la sat
când noaptea
razele lunii
intrau pe fereastră
de băiet m-am bucurat.

vineri, 11 ianuarie 2013

Istorii buzoiene - Moara de la plopi

Am crezut şi încă mai cred că - Cine ştie trecutul ştie cum să iubească prezentul.
Astăzi, pe scurt voi vorbi despre istoria unei mori care apare în hrisovul din 3 aprilie 1556, când domnitorul Pătraşcu cel Bun făceea danie dregătorului său Jupân Badea, fost mare Clucer, un vad de moară. Acesta, devenind propietar, construieşte o moară cu 3 roţi. În anul 1593 Mihai Viteazul, a hotărât ca jumătate din moara de aici să fie stăpânită de Mănăstirea Banu. Hotărâre ce a însemnat ,,motiv de gâlceavă'' multe secole între părţi.
La 1653, Vasile Lupu se războieşte cu Matei Basarab iar oştenii săi ard morile. Acestea se reconstruiesc în vremea lui Gligorie Vodă, 1660 - 1664; 1672/1674. Mai târziu, în vremea războiului Ruso - Turc (1788 - 1792), moara de la plopi a fost arsă iarăşi. În anul 1805, egumenul Banului cerea Domniei să orânduiască vreo câţiva morari să aleagă vadul de mai înainte, să poată face Mănăstirea moară dar, noul război Ruso - Turc (1806 - 1812), a întârziat lucrările de refacere, moara fiind refăcută după încetarea războiului şi încheierea păcii după anul 1812.
În anul 1829 la 22 august, noul egumen al Banului ia în împrimire moara cu 2 roţi şi casa morii învelită cu trestie şi casa morarului. În anul 1831 are ca maistru morar pe Dragul morar. Prin anul 1847 din actele unui nou inventar, reiese că moara este dată în arendă lui Ion Marghiloman.
Odată cu secularizarea averilor mănăstireşti din decembrie 1863, aşa cum afirmă şi profesorul buzoian Gh. Ceauşel, moara ajunge în patrimoniul statului.
 Şi-a funcţionat şi-n vremea de dinainte de 1989 şi-o parte din vremea de după, până când s-au găsit unii să dărâme întreaga istorie a acestei mori.Probabil, vre-un urmaş al lui Mihai Viteazul, ajutat de vre-un votat de noi buzoienii.

duminică, 6 ianuarie 2013

Mi-e dor de-o nouă... Şezătoare!

Uneori sunt uimit cum mulţi dintre noi românii renunţăm la formele de a se aduna literaţii. Pe aici, prin târgul nostru Buzău, au existat un local pe care cu mândrie mai  toţi scriitorii din judeţul Buzău se întâlneau. Se numea la Uniune. Nu cred că eram singur care simţeam mai multă bucurie şi mai multă prietenie prin această breaslă. Tot prin municipiul Buzău, undeva în Micro 3 într-un local numit Dorada, vreme de vre-o 4 ani a avut loc o întâlnire cu scriitorii, graţie poetului Sorin Lalu, numit şi ,,Cenaclul Dorada''. ori  între străzile Luminii şi Luceafărul, pe strada Umbrelor, vreme de 7 ani a funcţionat un într-un local al poetului N. Tudor, numit o vreme şi ,,Cenaclul din bar''. Era mare bucurie în serile de marţi, odată au venit şi ziarişti de la ,,Adevărul de seară''. Era ziua patronului acestui lăcaş, iubitorul de literatură, literat de-a binelea. Eram aşa, strânşi ca românii la ceas de sărbătoare, aşteptând aproape 2 ore, vreme în care s-a recitat, s-a citit proză, s-au  comentat texte. Şi-nspre final, tocmai când mulţi dintre noi ne pregăteam să ne ospătăm cu câte un pahar umplut cu vin ori bere, au venit şi ziariştii. Şi, cum la noi în România , din păcate, lucrurile negative-s la mare căutare, ziariştii, corespondenţi la TV-urile centrale, le-au primit reportajele, nu cu recitări, nu cu citire de texte ori critică la textele literare doar cu:
,, - Bun e vinul ghiurghiuliu''.
Doar aşa ne-am putut vedea pe ,,Realitatea'', ,,Antena 1'' ori pe ,,Prima'' la ,,Cârcotaşii''. Aşa s-au încheiat amintirile noastre cu ,,Cenaclul din bar''. Urmând ceva vreme ,,Cenaclul de la marginea Oraşului''.
Dar, iată cum era tratată pe vremuri o şezătoare literară, de mas-media de pe atunci, nu prea departe de Buzău, la Rm. Sărat, cu protagoniştii Cincinat şi Ion Pavelescu. Fratele Ion Pavelescu după o experienţă în Franţa, (poetul umblat prin lume, aşa cum reiese din povestea lui Octavian Moşescu) se întoarce acasă şi lângă gara din Rm. Sărat, construieşte o ,,Cafenea''. Aici, mulţi colaboratori de la revista ,,Vestala'' ori publicul râmnicean se vor familiariza cu scriitori precum:Victor Eftimiu; Adrian Maniu; Tudor Vianu; Gala Galaction...Camil Petrescu. Dar, şi cei care veneau f. des la ,,Cafenea'' Duiliu Zamfirescu; Alexandru Sahia ori Barbu Ştefănescu Delavrancea.
Iată ce ne spune Octavian Moşescu, prezent  cu autorul ,,Sigilii de aur'', Camil Petrescu şi Perpecius, când apar în Cafenea, Horia Furtună şi prietenii...Ion Pavelescu citeşte câteva catrene:
,,Poezia lui Pillat / dacă vrei să-ţi pară bună /trebuie neapărat /s-o citeşti pe-a lui Furtună.''
,,Poezia lui Furtună /dacă vrei să-ţi pară bună /trebuie neapărat /s-o citeşti pe-a lui Pillat.''
Atunci, Horia Furtună supărat, îi scrie lui Pavelescu:
,,Când vin în Rm.Sărat /mă lovesc de Cincinat /atâta spirit i-ai răpit /că ai rămas un satelit.''
Atunci, poetului ,,Balada lunii'', îi ripostă:
,,Balada lunii de o scrie /atât de inspirat /că-n loc de lună, azi, se ştie /îl luminează...Cincinat!''.

miercuri, 2 ianuarie 2013

Despre semnificaţia numelui de ...Român!

Ardeam de nerăbdare şi nu-mi dădeam seama, de unde şi de ce curiozitatea aceasta? Cu acest nelămurit gând am frunzărit multe despre istoria noastră, a românilor. Cum rezultatele, cel puţin mie aşa mi se întâmplă, nu apar tot atunci când le căutăm, când le dorim fie cu orice preţ, am luat de bună expresia unui distins membru al unuia dintre colegii din serile de marţi, cum că, de multe ori nu avem chemare! Într-una din zilele din pragul , Noului an, vai! nu credeam că semnificaţia numelui de ROMÂN, se află chiar prin bibliotecă, prietena mea din sufragerie. Răsfoind câteva din ziarele rămase în urma...dăruirilor! pe-o pagină a unui ziar local din 26 septembrie 1970 din ,,Viaţa Buzăului'', am aflat că, numele de ROMÂN (rumân), cuprinde mai multe semnificaţii. Luând-o cronologic, un document din 13 martie (vedeţi, ceva cu 13) 1489 din Cancelaria lui Ştefan cel Mare. Un al 2 lea document, de data aceasta din Ţara Românească, prezentat de Neacşu de la Câmpul Lung-Muşcel, definind statul dintre Dunăre şi Carpaţi şi-o a 3 a semnificaţie din 4 iulie 1572, numind ţăranul iobag (rumân).