sâmbătă, 29 decembrie 2012

Datini de Sfântul Vasile

Voi enumăra câteva obiceiuri ale românilor de mai bine de 78 de ani. De când în România, căruţa cu boi reprezenta o bogăţie norocoşilor ţărani care aveau în stăpânire asemenea atelaj.
* Se spunea că fata mare, de Sf. Vasile, se ducea la boul din hăis care era culcat şi dând cu piciorul pentru a se scula, zicea:
- Hei ,,estimp'', hei la anul, hei la celălalt...
Dacă se scoală la prima lovitură, se mărită-n anul acesta ,,estimp'' iar dacă nu la celălalt...
* Feciorul, în noaptea de Sf. Vasile, mergând cu mâinile la spate şi numărând 9 pari dintr-un gard, al 10 lea, dacă va fi neted consoarta va fi săracă, dacă va fi noduros va fi bogată.
* Fetele mari, pun pe pâraie punţi de busuioc, parale de argint, fir roşu şi inele să-şi ghicească norocul.
* Băiatul sau fata, în seara de Sf. Vasile, prima bucată ce-o doresc a o mânca s-o aşeze pe mânecă şi ieşind cu ea afară, de unde vor auzi câinii lătrând din acea direcţie vor lua partenerul ori partenera de viaţă.
* În seara de Sf. Vasile, cine nimereşte pene, ia bărbat sau soţie bătrân(ă). Cine nimereşte oglinda ia bărbat, soţie frumos(ă), cine nimereşte cărbune ia negru, cine  pieptene ia colţat. Dacă nimereşte. porumb, făină, sare ia bogat; dacă nimereşte ghem ia guşat...Mergând la parii gardului şi numărând din 7 în 7, acolo unde paru-i nejupuit de coaje ia bogat, dacă paru-i strâmb ia cocoşat, dacă paru-i jupuit ia sărac (sursa: ,,Adeverul'' din 1934).

luni, 24 decembrie 2012

Naşterea Domnului - Sărbătoarea speranţei

 Sărbătoarea de mâine reprezintă un fenomen. Un mare eveniment care din an în an la 25 decembrie se repetă de 2012 ani, fiind vorba aşa cum cu toţii ştim de naşterea lui Iisus. Venirea aceasta a fost vestită de proorocii Vechiului Testament cu multe veacuri înainte. Când scriu aceste rânduri, am în faţă o publicaţie dintr-un Decembrie 23 al anului 1934, aşa cum ni s-a întâmplat nouă astăzi. Este de-a dreptul şocant că speranţele pe care ni le dorim înfăptuite, noi astăzi, seamănă izbitor cu speranţele românilor din acea vreme.
Speranţele noastre de astăzi, în gândirea multora dintre noi, înseamnă, cel puţin aşa cum eu le înţeleg şi le transmit - Trezirea în noi speranţele, speranţele căzute şi drumul înspre înălţare a moralului- înfrânt. Nu vin c-o noutate, românii au mai trecut prin asemenea faze, martor fiind chiar publicaţia despre care vorbeam, fiind mândru de această achiziţie, precum unii de maşini bengoase şi palate, cu diferenţa că aceştia nu încearcă în nici un fel să trezească. Revenind, românii au fost jos şi s-au ridicat. Dacă altădată au reuşit - de ce n-ar reuşi astăzi?
Aşadar! Sărbătoarea Naşterii Domnului - Sărbătoarea speranţei, să vă aducă dvs. cei 111 conectaţi pe acest blog, sănătate, ploi de bucurii şi multe împliniri.

miercuri, 19 decembrie 2012

Aniversare - Patru ani de ...Moral(u)itate!

Am ajuns la vorba lui Creangă, nu ştiu alţii cum sunt dar eu, iubesc amintirile cu potenţă pozitivă şi le aşez lângă lucrul cel mai de preţ, sănătatea. Da! Amintirile, bucuriile autocreeate şi mai ales sănătatea, le aşez deasupra banilor şi le privesc precum împlinirile cele mai înalte. Printre bucuriile autocreeate, printre - Pasiuni din amintiri! ori despre adâncuri şi prezent (dialoguri şi lumina de la Cernica), moral(u)itate, ocupă un merituos loc. Explicaţi-n acest sens sunt multiple dacă luăm în seamă sutele de postări, sutele de comentarii ori la cei 110 membrii înscrişi, pe care-i salut, îi preţuiesc şi le doresc, ploi de bucurii.
Multe din postările de aici, fie că au prezentat dăruirile privind colecţia de peste 1000 de ziare, fie că au reprezentat mărturii din drumul unor călători ori lansări de cărţi, preluate ori nu de presă, preluate şi introduse-n cărţi. Reamintind că multe dintre postări sunt cuprinse, fie-n coşul cu amintiri, fie-n istorii buzoiene, fie-n mărunte colecţii, numismatică, fie o colecţie dintr-o filologie romanică, fie din promovările unor zone ale României...Continuând pe acelaşi palier, se cuvine a relata că, printre cei 110 membrii anexaţi la blogul moral(u)itate, se află - Administratori de la: ,,Reţeaua Literară''; ,,Cititor de proză''; ,,Amprente Literare''; iubitori de la ,,Radiodiaspora''; jurnalişti; scriitori; pasionaţi de literatură; pictori...Dincolo de cele relatate, moral(u)itate este prezentat prin virtual şi ca un ziar de ştiri cu multe zeci de postări preluate.
În cei 4 ani, pe acest blog, au fost prezentate demersuri şi chiar organizate - Concursuri cu premii. Primul Concurs finalizându-se-n vara anului 2009, având ca premii cărţi, luând direcţiile; Olteniţa; Minţiu - Gherlii (Cluj) şi Focşani.
Un alt Concurs prezentat în 2 ediţii...A II a ediţie a Concursului Iorgu Cosma (Concurs literar), a căror premii au constat din cărţi şi diplome, au luat direcţiile: Iaşi; Călăraşi şi Rm. Sărat.
Acestea ar fi doar câteva din acţiunile şi mesajele ce compun activităţile în cei 4 ani sub această siglă. Cu siguranţă că ar putea continua dar, mă opresc, dând satisfacţie şi altora să descopere ceea ce interesează...
Aniversare - Patru ani de...Moral(u)itate!

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Celebrul Tango şi Marele actor!

Sunt un păstrător şi căutător de amintiri. Un fel de mărunt colecţionar că, vorba lui Florin Grigoriu, fiecare dintre noi este colecţionar de vreme. Într-o zi m-a întrebaat un amic:
- Ce faci măi colecţionarule?
M-am uitat înapoi, m-am uitat în stânga şi-n dreapta. Dacă zicea mărunt colecţionar, nu mai recurgeam la asemenea mişcări.
Astăzi, de 15 decembrie, am luat trenul de la Buzău şi m-am oprit în Oraşul drag, tinereţii mele. Că am îndrăgit Ploieştiul odată cu Petrolul, de mic.În momentul când am coborât în staţia Ploieşti - Sud, m-am speriat - Nu! Nu aceasta-i gara de odinioară. Atunci, era mult alb, astăzi prin staţie, nici varul nu se mai vede! Am luat-o, ca odinioară, pe bulevard. Aerul tare mi-a dat un impuls pozitiv şi cu acesta am ajuns unde trebuia, la Biblioteca Judeţeană ,,Nicolae Iorga''. Aici fiind sărbătoare, Mare sărbătoare. Poeta Camelia Iuliana Radu lansa ,,Tangerine Tango''. Mi-am luat şi-un pix, credeam că-n sala de lectură a Bibliotecii, va fi ca la Metropolitan, notându-se toţi prezenţii... credeam!
Directorul Bibliotecii începe o alocuţiune, mai degrabă înspre aplecarea mai multora înspre cultură, după, a citit din cartea poetei, comentând cu acente înspre pozitiv. Apoi a dat cuvântul editorului şi lectorului de carte Ştefan Doru Dăncuş. A urmat un poet de la Câmpina care, intrând în miezul cărţii, desface firul, înspre ,,lauri de stele date în pârg'', apoi un domn profesor citeşte, defineşte titlul iar o doamnă profesoară ne călăuzeşte în armonia culorilor ,,spre pasărea timpului'', mai aproape de,,oranj înspre marginea apei'' la...,,tot ce aş vrea să văd''. A urmat buzoianul care-ntr-o frază a spus că - Celebrul Tango este  jucat şi întors de Distinsa poetă ca la...Ploieşti! Venind la Ploieşti şi cu câteva mărturii din măruntele colecţii. A urmat un poet târgoviştean şi, autoarea cu marea surpriză...Actorul! A venit actorul Daniel Făt. Un Făt-Frumos şi la propiu şi la figurat. Mi-am amintit de Florin Piersic, atunci când întâlnea un mare talent zicea: - Măi! Tu nu eşti normal.
Ei bine! Daniel Făt, a început cu un minunat colind iar după, cu veleităţi de mare poet, mare compozitor şi mare muzician, a făcut un recital de pomină.
... Dacă nu aţi auzit cum se cântă - Un celebru tango de un Mare actor, mergeţi la Ploieşti.

luni, 10 decembrie 2012

Amintire despre un celebru călător

Ţuicarul, aşa cum i se mai spunea trenului personal de pe linia, Buzău - Nehoiaş, deja oprise în gara Buzău, era într-o zi de vară, din august 1971, fiind printre călătorii de aici, nu mică mi-a fost mirarea când o mare de oameni priveau într-o singură direcţie.
 - Da ce s-a întâmplat? întreabă cineva, parcă mai curios decât mine.
- Este Dumitru Dan.
- Da cine-i Dumitru Dan, îndrăzneşte cineva mai curios din fire?
Încet, încet, ne facem loc printre mulţime şi, pe Peronul de la linia I a a gării din Buzău, un bătrânel povestea despre unele dintre amintirile din călătoriile sale. Bătrânelul fiind unul dintre cei patru temerari români, inclus în volumul ,,Străbătând lumea'' 1962,  autor Val Tebeica. Volum în care, într-unul din capitole se precizează că cei patru români au străbătut pe jos, în jurul lumii distanţa de 100 000 de km.
Presa şi televiziunea din acea vreme, au precizat că, în cei 6 ani cât a drumeţit pe jos prin lume, buzoianul Dumitru Dan, fost profesor de geografie, a adunat peste 50 de kg de fotografi, acte, reviste şi ziare ca mărturii în parcurgerea unui traseu de-a lungul a cinci continente. În întreg parcursul amintit, geograful buzoian se mândrea mărturisind că a trecut prin 70 de ţări şi 30 de colonii.
Bătrânelul, octogenar  în vara anului 1971, tocmai se întorcea dintr-o călătorie, tot pe jos, de data aceasta drumeţind cum spunea şi Domnia Sa atunci, prin frumoasa Românie.

joi, 6 decembrie 2012

Amintiri din comunism - Arbitru de fotbal

O minicolecţie de buletine tehnice ,,Arbitrul' din perioada când activam.
Cum bine ne aducem aminte, mai toţi eram întrebaţi ori ne întrebam - Ce am făcut înainte de 1989? Ei bine, eu, fluieram. Fluieram, dar nu în biserică ci pe stadioanele sau mai bine zis pe terenurile de fotbal din judeţ. Activitatea de arbitru-fotbal, pe atunci, era considerată activitate obştească şi-o practicam în afara serviciului.
Şi în anul 1981, FRF, prin Comisia Centrală de Arbitrii - fotbal, au organizat la nivel Naţional, examen pentru categoria I a . Examenul s-a desfăşurat în ziua de 10 mai 1981 la centrele din: Bucureşti, Arad, Iaşi şi Predeal. Candidaţii judeţului Buzău au fost repartizaţi la Predeal. Iată! Lista cu candidaţii admişi, aşa cum au fost nominalizaţi în Buletinul tehnic ARBITRUL, nr.2 (31) anul 1981:
Judeţul Buzău
1.Coşconea Pompiliu
2.Ion Dumitru
3.Năstasă Gheorghe
4.Negoiţă Dumitru
5.Dojan Aurică
6.Mihalache Nicolae
7.Neacşu Ion
În centrul minicolecţiei, destul de vizibilă, se află pagina cu autograful primit de la dir. şcolii de arbitrii, cu ocazia absolvirii cursului din anul 1977. Mai departe...Amintiri...Amintiri...Amintiri din tinereţe.

duminică, 2 decembrie 2012

Istorii buzoiene - ,,Avântul'' de Buzău

Continuând ciclul - Istorii buzoiene, de data aceasta oprindu-mă la relatările (dintr-o altă Orânduire) lui Pamfil Georgian, care ne  aminteşte de revista ,,Avântul''. Revistă născută la 1 februarie 1906, având ca fondator pe Ion Apostolescu, cel care, alături de colaboratori, şi-a propus să promoveze :
Compuneri originale
Probleme ştiinţifice
Îmbrăţişarea frumosului.
Aşadar, o revistă pentru literatură, prin care I.Apostolescu alături de D.Murărescu, au cultivat o poezie ,,cu mult idilism, cu o metrică împrumutată de la O.Goga şi G.Coşbuc''.
Autorii amintiţi, nu s-au oprit doar la poezie, au prezentat în revistă şi proză. Semnatarul fiind o autoare, nimeni alta decât binecunoscuta Constanţa Marino-Moscu, viitoarea colaboratoare a revistei ,,Vieţii Româneşti''.
Reamintesc interesaţilor de istorie literară, buzoienilor şi nu numai că, revista a apărut între anii: 1906 - 1908; 1921 şi 1931.